Rolul psiho-oncologului
- adelinapopa70
- 24 iun. 2024
- 1 min de citit
Rolul psiho-oncologului
În 2010, Holland și colaboratorii defineau psiho-oncologia astfel: „specialitatea clinică a oncologiei ce se raportează la două dimensiuni:
1) Reacțiile psihologice ale pacienților cu cancer, ale familiilor acestora, în toate stadiile bolii
Și
2) Factorii psihologici, sociali și comportamentali, care pot fi considerați cauze ale cancerului și ale supraviețuirii.”
La aflarea diagnosticului de cancer, pacienții, dar și familia, prietenii, colegii acestora se vor confrunta cu o criză de tip fizic, emoțional, psihologic, social sau practic. În funcție de personalitatea fiecăruia, de Sinele său unii pot ieși mai ușor sau mai greu sau poate niciodată din această criză. Psiho-oncologul oferă consiliere sau terapie pentru problemele emoționale și psihologice și poate facilita interacțiunea cu ceilalți.
Distresul sau stresul cu potențial negativ asupra organismului poate fi determinat de răspunsul emoțional, de problemele existente în relația de cuplu sau cu alți membrii ai familiei, când nu simțim suficient suport psihosocial și de problemele legate de adaptarea în contextul diagnosticului. Psihologul clinician și/sau psiho-oncologul poate identifica dacă acesta este o reacție normală de adaptare la boală sau dacă este o reacție de intensitate clinică.
Anxietatea și/sau depresia sunt reacții ce apar în urma aflării diagnosticului. Depresia este un factor de risc pentru suicid și subminează capacitatea individului de a face față bolii. Atât anxitatea, cât și depresia pot fi „învinse” cu ajutorul psiho-oncologului și/sau prin colaborarea cu psihiatru.
„Patologia oncologică e o afecțiune psiho-socială-spirituală-somatică” (Dr. Vladislav Matrenitsky- Mintea carcinogenă).
Intervenția psiho-oncologului poate să ducă la creșterea calității vieții atât a pacienților, cât și a familiilor acestora.
Comments